Eveniment trecut

Secvențe din istoria locală. In memoriam Nicolae Bogdan

📅 Iulie 16, 2026 7:15 — Iulie 23, 2026 7:15 📍 Casa de Cultură ,,Vasile Sala" din localitatea Vașcău 👥 Deschis tuturor

Despre acest Eveniment

Secvențe din istoria locală. In memoriam Nicolae Bogdan

Școala Gimnazială ,,Nicolae Bogdan” în colaborare cu Departamentul de Istorie din cadrul Universității din Oradea, Școala Doctorală de Istorie, Centrul de Studii Interdisciplinare ,,Silviu Dragomir” și Asociația ,,Gheorghe Șincai” a studenților în Istorie a organizat evenimentul intitulat ,,Secvențe din istoria locală. In memoriam Nicolae Bogdan” cu prilejul comemorării a 105 de la trecerea la cele veșnice a martirului local Nicolae Bogdan, directorul Băncii ,,Șoimul” din Vașcău și militant activ pentru drepturile naționale ale românilor, ucis în noaptea dintre 12 spre 13 aprilie 1919 în localitatea Lunca de către un grup de secui bolșevizați.


Evenimentul a debutat cu o slujbă de Parastas săvârșită de Părintele-Paroh Sebastian Bursașiu și Preacucernicii Părinți: Mircea Bursașiu și Traian Noja, și a continuat printr-o ceremonie de depunere a coroanelor la bustul ridicat în cinstea lui Nicolae Bogdan (Strada Unirii-Vașcău). A doua parte a evenimentului s-a desfășurat sub forma unor activități cu caracter cultural-educativ, la Casa de Cultură ,,Vasile Sala” din localitatea Vașcău. Evenimentul s-a desfășurat în prezența domnului profesor universitar Mihai Drecin (Departamentul de Istorie), domnului lector universitar Cosmin Patca (Departamentul de Istorie), domnului lector universitar Laurențiu Mândrea (Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic), domnului Constantin Demeter, absolvent în Istorie, studenților și masteranzilor din cadrul Asociației ,,Gheorghe Șincai” a studenților în Istorie.

Momente

Galerie Foto

← Toate Evenimentele